joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Percheziții la braconierii din Olt

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt au efectuat 12 percheziții domiciliare, la locuințele a 10 persoane cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de braconaj și transportul vânatului dobandit în alte condiții decât cele legale.

”În fapt, persoanele sunt cercetate într-un dosar penal, fiind bănuite de fapte de braconaj, săvârșite în cursul anilor 2022 – 2023, pe fondurile cinegetice din județul Olt. Perchezițiile domiciliare au fost executate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în baza unor mandate de percheziție emise de către Judecătoria Municipiului Caracal”, potrivit comunicatului IPJ Olt.

În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor: 7 dispozitive de iluminare tip proiector, 2 dispozitive de vedere pe timpul nopții, 2 dispozitive optice, 2 echipamente de comunicare mobilă, trofee și fragmente osoase ce ar proveni de la exemplare de interes cinegetic și 25 de câini din rasa ogar, care au fost încredințați asociațiilor de vânătoare care gestionează fondurile cinegetice vizate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Zece persoane au fost conduse la sediul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea audierii.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul S.A.S Olt, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, Poliția Municipiului Caracal și Poliția Orașului Drăgănești-Olt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Politica