joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Cea mai frumoasă doctoriță din lotul național, campioană la Winter Triathlon

„Timp liber nu prea mai există, când plec de la serviciu, mă dedic triatlonului”

După luni bune în care a participat la cele mai tari competiții din străinătate, Antoanela Manac, cea mai bună triatlonistă din România, s-a întors să concureze acasă. Sportiva, medic de profesie, a luat startul la Winter Triatlon, la Izvorani, acolo unde l-a avut coleg pe Alex Toma, unul dintre cei mai buni triatloniști din țară.

Cei 2 au terminat primii, toate cele 3 probe ale Triatlonului. „Această medalie este la fel de prețioasă ca și celelalte, mă bucur foarte tare că am câștigat-o acasă. A fost o cursă interesantă la care nu mă așteptam să obosesc atât de tare. Traseul a fost unul dificil, nu l-am exersat înainte, practic a fost o surpriză mai ales la tura de alergare”, a spus Antoanela Manac, campioană Winter Triathlon.

Anto spune că face sacrificii mari să se mențină în cea mai bună formă. „Timp liber nu prea mai există, când plec de la serviciu, mă dedic triatlonului” – Antoanela Manac, campioană Winter Triathlon.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Antoanela Manac se bucura de fiecare data atunci cand concureaza acasa

Alex Toma a concurat împotriva elevilor săi

La o distanță de 6 ani, Alex Toma a câștigat din nou cursa de Izvorani. „Ultima ediție, cea din 2016 tot eu am câștigat-o, iar acum după 6 ani, câștig din nou”, a spus Alex Toma, campion Winter Triathlon.

La Winter Triathlon, el a concurat alături de sportivii pe care îi antrenează! „Este un sentiment foarte frumos, îmi dau seama că au crescut, îmi doresc ca și de acum înainte să îi inspir și să îi motivez. În această cursă am mers cot la cot cu unul dintre sportivii mei mari care este și în lotul național, Matei Pătrașcu”, a spus Alex Toma, campion Winter Triathlon.

Dea Blaga are 13 ani, face Triatlon de la 7, iar 5 e antrenată de Alex. La Winter Triathlon a concurat pentru prima dată cu ștafeta, în proba de înot. „A fost interesant, nu am mai făcut ștafetă până acum. Îi mulțumesc lui Toma. Este un antrenor minunat! Nu cred că există antrenor mai bun ca el” – Dea Blaga, sportivă triatlon.

În proba feminină, locurile 2 și 3 au fost ocupate de junioarele din lotul național de Triatlon, două puștoaice de 14 ani. “Mi-a plăcut foarte mult să concurez alături de Antoanela. Nu am mai făcut-o până acum. A fost o onoare și într-o zi aș vrea să ajung ca ea” – Amalia Singuran, sportivă triatlon.

După mine, au ieșit junioarele de la Constanța, orașul meu natal. Mă bucur mult când văd cum evoluează și sper să fiu o sursă de motivație pentru ele” – Antoanela Manac, campioană Winter Triathlon.

Fericiți când concurează acasă

Antoanela și Alex se simt foarte bine atunci când participă la concursurile din România! „Mă simt foarte bine, mai ales când îi văd pe cei apropiați și nu numai că mă încurajează. Plus că sunt alături de colegii mei ceea ce nu mi se întâmplă foarte des” – Antoanela Manac, campioană Winter Triathlon.

„Este minunat, ]n orice colț al țării când merg acum, făcând Triatlon de 9 ani, lumea a început să mă cunoască și mă încurajează de fiecare dată pe traseu și mă bucură foarte mult lucru acesta” – Alex Toma, campion Winter Triathlon.

La concursul de la Izvorani, concurenții au alergat 5 kilometri, au pedalat 15 kilometri și au înotat, 500 de metri.

Politica