luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Romii vor să dea în judecată Biserica Ortodoxă pentru anii de sclavie. Dorin Cioabă: „Nu și-au cerut niciodată scuze public”

Biserica Ortodoxă Română urmează să fie dată în judecată într-un proces internațional prin care să i se ceară recunoașterea implicării în anii de robie a romilor și scuze public față de această etnie, anunță Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor înaintea Conferinței Romilor Europeni, citat de Turnul Sfatului.

„Credem noi că trebuie să se facă puțină lumină în situația aceasta. De 167 de ani de când rromi au fost dezrobiți Biserica Ortodoxă nu a făcut nimic și nu și-a cerut niciodată scuze public și tot mușamalizează acest subiect. O să spunem în conferință și de ce. Am cerut public și prin diverse proiecte, pentru că au fost o serie de proiecte cu fonduri elvețiene pe care ei le-au refuzat, pentru că n-au vrut să pună la dispoziție documente”, a spus pentru Turnul Sfatului Dorin Cioabă.

Subiectul legat de dezrobirea romilor și implicarea Bisericii Ortodoxe Române despre care Dorin Cioabă vorbește, dar și măsurile pe care romii le vor lua, se vor dezbate și analiza timp de trei zile, începând de mâine, 1 martie, în cadrul Conferinței Romilor Europeni care va avea loc la Sibiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„A venit vremea să recunoască public faptul că au ținut în robie conunitatea de romi, fără să recunoască faptul că au făcut mult rău neamului. Și nici scuze nu și-au cerut public. Papa a făcut un asfel de gest în timpul vizitei în România și și-a cerut scuze în numele Biserici Catolice”, a mai spus Dorin Cioabă în anunțul făcut despre Conferința Romilor Europeni. 

Foto: Facebook/Cioaba Dorin

Politica