Consiliul Județean (CJ) Olt va premia, și anul acesta, cei mai buni sportivi și antrenori din județ. Premierea se va desfășura pe 28 februarie în sala de spectacole a Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina. Potrivit președintelui CJ, Marius Oprescu, premiile acordate au o valoare cuprinsă între 400 și 3.000 de lei. În total, investiția CJ Olt în excelența sportivă va depăși 120 mii lei.
Cel mai mare premiu, cel de 3000 de lei va merge în buzunarul câștigătorului locului I la Campionatele europene.
„Aşa cum şi cu olimpicii a devenit o tradiţie, şi cu sportivii reuşim să ducem mai departe acest proiect de a-i premia. Sunt 132 de premii, în total 121.000 lei, iar cel mai mare premiu este de 3.000 lei, pentru locul I la Campionatele europene. Festivitatea de premiere va avea loc, la Palatul Copiilor, marțea viitoare, pe 28 februarie,”, a declarat Marius Oprescu.








