luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

Turiști străini prinși de avalanșă în Munții Rodnei

Salvamont România anunță că o avalanșă s-a produs în zona Borșa din masivul Rodnei. Un grup de turiști străini a fost suprins de o cantitate mare de zapadă care s-a desprins în timp ce erau la schi de tură.

Din primele informații transmise pe Facebook de Salvamont România, o persoană ar fi murit, iar alte două sunt date dispărute.

Șeful Salvamont, Sabin Cornoiu, a declarat la Digi 24 că avalanșa s-a produs pe un versant din apropierea pârtiei olimpice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a spus că, potrivit primelor informații, este vorba despre un grup de turiști polonezi. Cel care a sunat să anunțe incidentul – în urmă cu aproximativ 30 de minute – a precizat că în urma avalanșei un turist ar fi murit, iar alți doi ar fi dispăruți, a mai spus reprezentantul Salvamont.

Conform acestuia, mai multe echipe de intervenție au plecat spre zona în care a avut loc avalanșa.

Foto: Facebook/Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Politica