Cu puțin timp în urmă, un echipaj de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Gârla Mare.
La sosirea echipajului operativ, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ opt metri pătrați. Pompierii au localizat imediat incendiul, împiedicând extinderea flăcărilor la întreaga construcție.
La intervenție a participat și SVSU Gârla Mare cu o autospecială de stingere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzire.