ANM. Cod galben de vânt puternic în Oltenia

Jurnalul Olteniei

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări cod galben şi cod portocaliu de viscol şi vânt puternic în aproape toată ţara.

Potrivit meteorologilor, avertizarea de tip cod galben este valabilă, astăzi, în intervalul 10.00 – 22.00 şi vizează intensificări ale vântului.

”În intervalul menționat, local în sudul, centrul și estul țării vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 55…65 km/h și mai ales în nordul Moldovei și sudul Transilvaniei de 75…85 km/h”, se arată în avertizarea meteo de la ANM.

De asemenea, a fost emisă o avertizare cod portocaliu, valabilă în intervalul 10.00 – 22.00.

În zona montană, la altitudini mai mari de 1700 de metri, în zeci de judeţe din ţară, vor fi perioade în care vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110-120 de km/h.

Avertizarea anunţă şi viscol şi vizibilitatea redusă.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol