Fulgerică, Manix și Sevastică au fost eliberați de Curtea de Apel Craiova. Ei vor fi cercetați sub control judiciar. Aceștia au făcut apel la decizia Tribunalului Dolj care îi băgase 30 de zile după gratii pentru camătă și șantaj și au câștigat. Decizia Curții de Apel Craiova este definitivă.
Reamintim că aceștia, alaturi de alți doi inculpați, fuseseră reținuți în urma unor descinderi ale BCCO Craiova. Aceștia sunt acuzați că au dat ilegal bani cu dobândă. Când cei care împrumutaseră bani nu plăteau la timp, erau amenințați și șantajați. S-a recurs chiar și la violențe, potrivit anchetatorilor.”La data de 9 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în municipiul Craiova, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, şantaj și camătă.Din cercetări a reieșit că membrii grupării sunt bănuiţi că ar fi constituit un grup infracţional organizat structurat în scopul săvârşirii infracţiunilor de camătă, șantaj și spălarea banilor, ce ar fi acţionat atât în municipiul Craiova, cât şi în alte localităţi din judeţul Dolj. Membrii grupului infracțional organizat ar fi acordat, fără a fi autorizați, sume de bani cu o dobândă lunară cuprinsă între 10% și 20% din valoarea împrumuturilor, mai multor persoane din județul Dolj. Astfel, în situația în care persoanele împrumutate nu puteau să-și onoreze la timp obligațiile asumate, respectiv plata la timp a dobânzilor și a capitalului, membrii grupării ar fi recurs la amenințări, intimidări sau acte de violență fizică. Sumele de bani obținute, prin această metodă, au fost folosite pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile. În ceea ce privește infracțiunea de șantaj, unul dintre bărbaţi este bănuit că, la data de 27 februarie 2020, ar fi postat pe o rețea de socializare un material video în care ar fi ameninţat cu acte de violență o persoană vătămată, pentru ca aceasta să îi restituie împrumuturile acordate şi dobânzile aferente. De asemenea, la data de 24 mai 2022, același bărbat, însoțit de fiul său, i-ar fi agresat fizic pe frații persoanei vătămate, pentru a-i determina pe aceștia să restituie sumele de bani împrumutate de persoana vătămată şi dobânzile aferente.În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperiți și indisponibilizați 14.600 de euro, 13.000 de dolari și 8.950 de lei, precum și 4 autoturisme de lux.”- IPJ Dolj