Vâlcea. Accident rutier la Copăceni. Două persoane la spital

Nica Alexandru

Două persoane au ajuns la spital cu traumatisme serioase, în urma unui accident rutier produs sâmbătă dimineață în localitatea Copăceni, județul Vâlcea. În incident a fost implicat un singur autoturism, care a intrat într-un cap de pod.

„Accident rutier in localitatea Copaceni, sat Bondoci, pe DJ 676. Autoturism intrat in cap de pod cu doua persoane blocate. Au intervenit următoarele forte: o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD de la G I Maciuca, o autospecială pentru descarcerare de la GI Dragasani si o ambulanță SAJ.
Victimele au fost extrase, au fost evaluate (traumatism de coloana si traumatism membru inferior), apoi transportate, astfel: o persoana la UPU Valcea, de catre ambulanta SAJ si o victima la CPU Horezu, de catre ambulanta SMURD” – ISU Vâlcea.

Polițiștii au fost și ei prezenți la fața locului.

„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un bărbat de 72 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, in timp ce conducea un autovehicul in localitatea Copăceni, ar fi intrat într-un cap de pod, iar în urma impactului a rezultat rănirea acestuia și a pasagerului dreapta față. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier”, potrivit IPJ Vâlcea.

author avatar
Nica Alexandru
Distribuie acest articol