Spargere la Primărie

Jurnalul Olteniei

Update/ Polițiștii încearcă să prindă hoții.

„La data de 16 februarie 2023, în jurul orei 07.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul unei instituții publice din municipiul Slatina.

La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, care, din primele verificări, a stabilit faptul că, în noaptea de 15 spre 16 februarie 2023, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul unei instituții publice din municipiul Slatina, de unde ar fi sustras un seif gol.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, stabilirii situației de fapt și dispunerii de măsuri legale.”-IPJ Olt

___

Spargere la Primăria Slatina. Hoții au vizat casieria Primăriei, de pe strada Mihail Kogălniceanu. Polițiștii sunt la fața locului pentru cercetări.

Potrivit unor surse citate de Reporter24, hoții ar fi plecat cu un seif, care însă ar fi fost gol.

Revenim!

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol