Două aeronave de transport C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române au efectuat miercuri un zbor pe ruta Hatay, Turcia – Otopeni, pentru aducerea acasă a primei echipe RO-USAR, a medicilor şi asistenţilor SMURD. Împreună cu ei revine și personalul specializat în misiuni de căutare-salvare, alături de echipa canină, dislocată în data de 6 februarie, în Turcia.
Prima aeronavă a aterizat la ora 23:45.
Membrii echipei RO-USAR au fost întâmpinați, la Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, de premierul Nicolae Ciucă, venit pentru a-i felicita, precum și de ministrul de Interne Lucian Bode și șeful DSU Raed Arafat.
„Dați-mi voie ca în nume personal și în numele Guvernului României să vă spun un simplu „mulțumesc” pentru modul în care v-ați îndeplinit misiunea.
Ați fost emisarii României, cei care ați dus cu dumneavoastră compasiunea, solidaritatea și empatia poporului român față de poporul turc greu încercat de această tragedie. Modul în care ați acționat, în care ați reușit să salvați viețile a patru cetățeni turci, reprezintă acel gest prin care în situații disperate, ați reușit să redați speranța unor oameni deznădăjduiți că pot să fie salvați, iar faptul acesta vi se datorează dumneavoastră, care, prin devotament, curaj, profesionalism ați făcut cinste României și ați dat dovadă de maximă umanitate.
Vă asigur de aprecierea și respectul meu, de aprecierea și respectul Guvernului României și totodată, iată, aici sunt reprezentanți ai comunității turce, oficiali ai ambasadei Republicii Turcia la București, care au venit să vă mulțumească pentru modul în care ați acționat.
Vă mulțumesc, bine ați venit acasă! Meritați să vă odihniți după cele 10 zile în care ați făcut totul pentru a salva vieți”, le-a spus Nicolae Ciucă salvatorilor reveniți la București.
România a trimis mai multe ajutoare în Turcia, precum și două echipe de salvatori și personal medical, pentru a ajuta la salvarea oamenilor afectați de cutremure.
Misiunile echipelor RO-USAR care au intervenit în Turcia au fost în permanență contracronometru. Pompierii români au spus că imaginea distrugerilor e pur și simplu apocaliptică.
Echipele de salvatori din Turcia au continuat miercuri, pentru a zecea zi, căutarea neobosită a supravieţuitorilor, fiind raportate persoane scoase în viaţă de sub dărâmături, în pofida şanselor reduse, scrie digi24.ro
Echipele se vor asigura că toate persoanele vor fi scoase de sub ruine înainte de a începe îndepărtarea resturilor, a declarat marţi seara preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
Două cutremure puternice au lovit Turcia şi Siria la primele ore ale zilei de 6 februarie, cele două seisme producându-se la doar câteva câteva ore distanţă. Primul a avut magnitudinea 7,8, iar cel de-al doilea 7,5 grade.
Autorităţile turce au raportat 35.418 de morţi doar în această ţară, totalul deceselor împreună cu cele din Siria ajungând la peste 40.000.
Aproximativ 1,6 milioane de persoane se află în prezent în adăposturi de urgenţă în Turcia, iar alte 600.000 au părăsit regiunea sau au fost evacuate.
Foto: Facebook/Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă








