Juan Bauza și Bahassa sunt printre cei mai în formă fotbaliști din Liga 1. Aceștia au început să sperie orice adversar pe care îl întâlnesc pe teren. Chiar după meciul cu U Cluj, Alex Chipciu a spus că îi va visa pe cei doi și că s-a simțit „abuzat fotbalistic”. Ulterior, mijlocașii din Bănie au marcat împotriva celor de la Rapid și au adus trei puncte pentru formația patronată de Adrian Mititelu.
Gigi Becali a pus ochii pe Bauza și Bahassa, dar știe că Adrian Mititelu nu îi vinde ieftin pe aceștia. Patronul de la FCSB îi consideră foarte valoroși pe cei doi, dar este reținut când vine vorba despre un eventual transfer.
„Sunt jucători de valoare, dar sunt mai delăsători. Bahassa, Bauza. Dar dacă simt miros de sânge, adică de intrat în play-off, vor mai pierde ăia vreun meci? Sunt jucători valoroși. Nu are rost, pentru că Mititelu e băiat bun, dar el visează milioane. Jucători valoroși, dar Mititelu vrea 7, 15 milioane. Acum sunt specialist. Nu, glumesc, nu sunt specialist. Părerea mea este că două echipe joacă fotbal. I-am zis lui Mititelu că o să fie în play-off. Pot să spun că joacă un fotbal mai frumos decât noi. Dar ei sunt mai delăsători așa, Bauza, Bahassa. Ei simt”, a spus Gigi Becali, conform Digisport.
foto: Facebook/fcucraiovaofficial








