Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina, a fost protagonistul unui accident rutier produs sâmbătă seara pe o stradă din localitate. Șoferul, băut bine, a intrat cu mașina într-un container cu material antiderapant și s-a răsturnat.
Testat de oamenii legii cu etilotestul, bărbatul s-a dovedit a fi în stare de ebrietate, având o alcoolemie de nu mai puțin decât 1.45 mg/l în aerul expirat. Din fericire, în urma evenimentului nu au existat victime omenești, iar șoferul băut s-a ales cu dosar penal.
„Sâmbătă în jurul orei 21:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Vintilă Vodă din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina, care, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un container ce conținea material antiderapant, răsturnându-se pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au spus polițiștii olteni.








