„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Brăila a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern”
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a publicat mai multe imagini luni, 6 februarie, care surprind doi copii în sediul Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Unul dintre ei a fost fotografiat stând lângă cutii de lemn în care se aflau încărcătoare pentru pistoale-mitralieră, transmite site-ul local DeBraila.ro. Sindicatul susține că a primit fotografiile, publicate pe site-ul său, de la „o sursă ce s-a vrut a rămâne deplin anonimă”.
Vitalie Josanu, președintele Sindicatului „Diamantul”, a precizat pentru DeBraila.ro că fotografiile au fost realizate în acest an și că este vorba de copiii șefului Serviciului de Acțiuni Speciale.
„Juniorul are în față două cutii de muniție. Ne surprinde că nimeni nu a cerut și restul fotografiilor despre care am spus că le avem. De regulă, se lucrează pe stilul «batista pe țambal», se depun eforturi să salveze șeful”, a declarat președintele sindicatului.
În fotografie se văd și alte cutii cu muniție, așezate pe podea, lângă copil. Unele sunt deschise.
La conducerea SAS, potrivit site-ului IPJ Brăila, se află comisarul-șef Daniel Cristian Avram. În urma apariției articolului în care sindicatul acuză „grave incidente de securitate la sediul SAS”, IPJ Brăila a anunțat că va efectua o anchetă, potrivit Libertatea.
„Având în vedere aspectele menționate în articol, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Brăila a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern”, a transmis IPJ Brăila, într-un comunicat.