Operațiune de salvare a pompierilor mehedințeni în localitatea Valea Bună, comuna Voloiac. Salvatorii au fost chemați de o bătrână să intervină după ce un cățel a căzut într-o fântână adâncă de circa 13 metri.
”Luni după-amiază, o bătrână din localitatea Valea Bună, comuna Voloiac, a solicitat sprijinul salvatorilor mehedințeni după ce patrupedul acesteia a căzut într-o fântână. Cățelușa a vrut să profite la maxim de razele soarelui și a ales să urce pe capacul unei fântâni. Aflându-se într-o stare avansată de uzură, capacul a cedat sub greutatea necuvântătoarei și aceasta a căzut în fântâna adâncă de circa 13 metri. Stăpâna a văzut-o la timp și a încercat să o salveze aruncându-i o scară de aluminiu, care a ajutat-o să se mențină în viață până la sosirea pompierilor, apa având o adâncime de circa trei metri”, se arată în comunicat.
Salvatorii au acționat cu cordițe de salvare și, în cel mai scurt timp, au reușit să extragă cățelușa în siguranță.
”Îmbrățișarea puternică și bucuria de pe chipul bătrânei au transmis emoție în rândul salvatorilor, care au conștientizat încă o dată importanța atașamentului. Deși pentru unii necuvântătoarele sunt simple animale, pentru alții reprezintă: un prieten, un confident, un medicament…, iar pentru pompieri suflete ce trebuie salvate”, au transmis reprezentanții ISU Mehedinți.