luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Încă un lot de șoferi, prinși drogați sau beți la volan

În ultimele ore polițiștii mehedințeni de la rutieră au reținut în vederea suspendării sau anulării 35 de permise de conducere și au retras 12 certificate de înmatriculare. Mulți dintre șoferii care au călcat pe bec au fost prinși beți sau drogați. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Mehedinți au fost depistat, în trafic, un bărbat de 31 de ani, din comuna Gârla Mare în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 C, în localitatea Gruia, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la canabis, acesta fiind  condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prins beat la Șiroca

La data de 27 ianuarie a.c., ora 20.30, polițiștii din cadrul  Secției  Poliție Rurală Izvoru-Bârzii au depistat, în trafic, un bărbat de 54 de ani, din comuna Godeanu în timp ce conducea un autoturism pe DJ 670, în localitatea Șiroca, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice

Conducătorul auto a fost cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind  condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 Prins beat la Bucura  

La data de 29 ianuarie a.c., ora 20.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare – au depistat, în trafic, un bărbat de 56 de ani,  cetățean bulgar, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe DN 56 A, în localitatea Bucura, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind  condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

”În ultimele 72 de ore, poliţiştii mehedințeni au acţionat pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.

Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, bicicliștilor, depăşirea, acordarea de prioritate, constatând 422 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Au fost sancţionaţi 75 de conducători auto care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum și 49 care nu au purtat centura de siguranţă.

Totodată, au fost sancționați 19 pietoni.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 97.000 lei.

 Au fost reţinute în vederea suspendării sau anulării 35 de permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele pe sectoarele de drum din municipiu și județ” a anunțat IPJ Mehedinți.

Politica