Suporterii de la Peluza Sud 97, galerie ce susține FCU Craiova, au recunoscut faptul că au boicotat intenționat meciul cu Sepsi. Fanii olteni susțin că nu au fost tratați cu respect, în deplasare. Totodată, ultrașii anunță că vor continua cu astfel de practici, dacă lucrurile nu se vor schimba în fotbalul românesc și la Sfântu Gheorghe.
„Ținem să precizăm, așa cum am făcut-o și în trecut, că nimic nu este și nu va fi prea mult pentru a ne apăra țara. Niciun meci, niciun punct, niciun loc în clasament nu se pot compara cu pământul nostru strămoșesc. Nu vom accepta niciodată ca un meci pe teritoriul României să fie prezentat într-o alta limbă decât cea națională. Ca tribunele să fie împânzite de steaguri separatiste sau ca cetățenii români să fie huliți de minoritățile care populează această zonă. Nu vom permite niciodată ca o astfel de partidă să se dispute. Așa cum am mai anunțat anterior. În cazul în care aceste abuzuri nu se vor opri, și acțiunile noastre vor deveni din ce în ce mai drastice. Orice alte ipoteze sunt de ordinul comicului. Inițiatorii și susținătorii lor sunt invitați să lectureze comunicatele noastre anterioare legate de acest subiect”, este reacția suporterilor de la Peluza Sud.