duminică, decembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Polițiștii, cu ochii pe pietoni. 18 au fost amendați

Polițiștii olteni au desfășurat luni activități care au privit pietonii. Oamenii legii au dat și amenzi, dar au explicat celor care vor să traverseze strada cum trebuie s-o facă în mod corect.

18 pietoni au fost amendați pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.

„Acţiunea s-a desfăşurat atât în mediul urban, cât şi în mediul rural şi a avut în atenție pietonii care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, în intervalul orar 07:00-11:00, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni, pietonilor care nu au respectat normele privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul activității, polițiștii le-au explicat pietonilor regulile de circulație și i-au îndemnat la respectarea acestora, acțiunea vizând în primul rând conștientizarea pietonilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când se deplasează pe drumurile publice și nu respectă regulile de circulație.

Astfel de activități vor continua pe tot parcursul zilei și au ca scop informarea pietonilor cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și reducerii accidentelor de circulație în care sunt implicați aceștia”, au spus polițiștii olteni.

Pentru a evita evenimentele rutiere, poliţiştii recomandă pietonilor:

  • să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea de pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;
  • să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea de pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);
  • să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;
  • să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
  • pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;
  • să nu traverseze prin spatele mijloacelor de de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie;
  • copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele și vitezele.

Politica