Un tânăr de 25 de ani din localitatea Florești, Mehedinți, a apelat poliția pentru că ar fi fost agresat într-un local, din localitatea Motru, de doi indivizi.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr de 25 de ani, din comuna Florești, în timp ce se afla în incinta unui local public din municipiul Motru, pe fondul consumului de alcool, ar fi fost agresat fizic de doi tineri de 24 și respectiv 23 de ani, ambii din municipiul Motru.
Polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, pe tânărul de 23 de ani, din municipiul Motru, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale.