Meciul dintre Sepsi și FCU Craiova a fost suspendat, după doar 25 de minute. Arbitrul a oprit jocul, din cauza fanilor. Suporterii au avut scandări xenofobe, iar centralul nu a acceptat așa ceva. Astfel, cele două formații au fost trimise la vestiare, iar oamenii din tribune avertizați.
După revenirea echipelor pe gazon, scandările au continuat. Așadar, arbitrul a oprit definitiv partida. Până la momentul tensionat, trupa din Bănie a fost mai periculoasă. Elevii lui Bergodi așteptau ca oaspeții să greșească și să îi prindă pe contră.
La finalul duelului, deznodământul nu era clar. Comisiile vor decide care dintre cele două echipe va câștiga meciul. Gazdele riscă să piardă la masa verde, ținând cont de faptul că au organizat duelul. Totodată, ar putea să joace mai multe meciuri fără spectatori. În același pericol sunt și oltenii. Totul depinde de ce a scris observatorul în raport.
Sepsi – FCU Craiova, 0-0 după 25 de minute!
Sepsi (4-3-3): Niczuly (cpt.) – Dimitrov, Ciobotariu, Bălașa, Dumitrescu – C. Matei, Păun, Aganovic – Tudorie, Safranko, Ștefănescu. Rezerve: Began – Ninaj, M. Tamas, Ispas, Francisco Junior, I. Gheorghe, Achahbar, A. Șerban, Rondon. Antrenor: Cristiano Bergodi.
FCU Craiova (4-2-3-1): Gurău – Paramatti, Duarte, Agostinho Henriques, Huyghebaert – Albu, Vl. Achim – Baeten, Bauza (cpt.), Bahassa – Chițu. Rezerve: R. Popa – Negru, Mascarenhas, Zanfir, Van Durmen, Asamoah, Ganea, Ibrahim, Blănuță.
Antrenor: Nicolo Napoli.Stadion: Sepsi Arena, Sfântu Gheorghe
Arbitru: Andrei Chivulete / Asistenți: Sebastian Gheorghe și Andrei Constantinescu
Arbitru VAR: Cătălin Popa / Arbitru AVAR: Adrian Vornicu