luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Dosar penal, după ce a maltratat peste 30 de câini

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Cezieni, județul Olt, s-a ales cu dosar penal după ce ar fi înfometat și schingiuit 32 de câini, chiar în locuința proprie. Oamenii legii au confiscat animalele și le-au trimis în adăpost.

„La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Cezieni, ar fi supus la suferințe fizice mai mulți câini, în comuna Cezieni, județul Olt.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiurea animalelor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma activităților desfășurate în cadrul dosarului penal, la data de 25 ianuarie a.c., polițiștii au identificat la locuința bărbatului, din comuna Cezieni, 32 de câini, de rasă comună, ce nu ar fi fost îngrijiți corespunzător, aceștia fiind înfometați și schingiuiți.

Pentru toți cei 32 de câini, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis câte un ordin de plasare în adăpost, la o asociație din județul Galați”, potrivit IPJ Olt.

Politica