Olt. Tânăr beat și fără permis, la volan

Nica Alexandru

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Petrila, judeţul Hunedoara, a fost prins conducând fără permis, dar şi sub inflenţa alcoolului, pe strada Basarabilor, din Slatina. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest şi avea o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Polițiștii Serviciului Rutier Olt, au oprit, pe data de 18 ianuarie, ora 23.00, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Basarabilor, din municipiul Slatina, un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Petrila, județul Hunedoara.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

De asemenea, întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. n cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite IPJ Olt.

author avatar
Nica Alexandru
Distribuie acest articol