Mariko Daouda speră ca CSU și FCU să facă performanță împreună

Jurnalul Olteniei

Mariko Daouda, fostul fundaș al Craiovei, nu a vrut să dea un verdict în ceea ce privește atât de controversatul subiect „Adevărata Universitatea Craiova”. Astfel, Daouda susține ambele formații din Bănie și speră ca acestea să facă o treabă cât mai bună în fotbalul românesc.

(n.r. – râde) Mereu aceeași întrebare! Nu știu de ce vreți să răspund eu. Dacă sunt două echipe în Craiova și se înțeleg, sper să facă treabă bună pentru oraș. Cât timp fac performanță pentru oraș, îmi e indiferent! Asta e ideea”, explică fostul apărător.

A jucat la Craiova, Dinamo, FC Argeș și CS Mioveni și nu a uitat fotbalul românesc și momentele bune petrecute la echipele din țară. Acum, Daouda și-a făcut o Academie de fotbal, în Coasta de Fildeș, pe care vrea să o ducă la cel mai înalt nivel.

Mi-am deschis aici, în Coasta de Fildeș, propria academie, Mariko Daouda Academy. Încerc să-i învăț pe tineri ce am învățat eu când eram fotbalist. Momentan, nu am condițiile pe care le doresc eu, dar cred că în viitor o să am condiții foarte bune”, a declarat Daouda, conform sport.ro.

foto:ProSport

- Advertisement -
author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol