Becali nu își mai permite să transfere jucători de la FCU Craiova

Jurnalul Olteniei

Gigi Becali a dat lovitura când l-a transferat pe Commpagno, cu 1,5 milioane de euro, de la FCU Craiova. Atacantul italian s-a impus imediat la FCSB și a devenit golgheterul campionatului. Astfel, patronul roș-albaștrilor a mai pus ochii pe un fotbalist din echipa lui Mititelu.

Juan Bauza a devenit ținta principală a lui Becali. Totuși, Adrian Mititelu cere cel puțin 4 milioane de euro în schimbul mijlocașului argentinian: „Am comunicat prețul, dar în afară merge. De la patru milioane de euro în sus. Patru-cinci milioane de euro sper să iau”, a declarat Mititelu.

Becali nu este dispus să plătească nici măcar jumătate din această sumă. Potrivit DigiSport, omul de afaceri ar vrea să achite aproximativ 800.000 de euro pentru fotbalist.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol