Un tânăr de 20 de ani din Galicea, aflat la volanul unui BMW, a provocat un accident rutier pe DN 64, la Râureni (în zona Școlii Râureni), în Râmnicu Vâlcea. Evenimentul a avut loc în acest weekend, iar din primele informații, șoferul a pierdut controlul volanului, a rupt semaforul și a lovit din plin podul și gardul unei gospodării.
Șoferul a scăpat cu răni ușoare, ca prin minune, pentru că o țeavă din gard a străpuns parbrizul. El a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a refuzat transportul la spital. Potrivit polițiștilor, șoferul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină.
Potrivit gazetavalceana.ro, oamenii din zonă sunt terorizați de numărul mare de accident petrecute și de faptul că sunt puși constant în pericol de anumiți șoferi teribiliști. Șoferul teribilist s-a ales cu dosar penal, iar oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
sursa foto: gazetavalceana.ro.