vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Tânăr prins drogat la volan

Un tânăr este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Acesta, în vârstă de 29 de ani, din orașul Drăgănești-Olt, a fost depistat pozitiv cu T1C MDMA.

„În noaptea de 13/14 ianuarie a.c., în jurul orei 00:15, polițiștii Secției nr. 4 de Poliție Rurală Coteana, în timp ce își desfășurau atribuțiile de serviciu, pe Drumul Județean 653, în comuna Vîlcele, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din orașul Drăgănești-Olt.

În urma verificărilor efectuate, întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, respectiv T1C MDMA.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism”, potrivit IPJ Olt.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind continuate cercetările.

Politica