Câteva sute de sindicalişti din silvicultură şi asociaţii profesionale şi patronale din domeniu protestează, joi, în faţa sediului Guvernului.
Silvicultorii contestă un proiect de lege aprobat luna trecută de Guvern, proiect care prevede reorganizarea regiilor autonome, inclusiv reorganizarea Romsilva. Mai exact, guvernul a adoptat în mare grabă, în decembrie 2022, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, fără respectarea termenelor minimale de dezbatere publică prevăzute de lege, avertizează Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, relatează Agerpres.
Potrivit sursei citate, toate activităţile comerciale ale regiilor autonome vor trebui organizate în societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată şi, astfel, lemnul românesc va încăpea pe mâinile anumitor grupuri de interese.
„Conform Proiectului de lege iniţiat şi aprobat de Guvern fără parcurgerea etapelor legale de consultare publică, transmis apoi în procedură de urgenţă spre adoptare Senatului României, se dă o lovitură decisivă majorităţii regiilor autonome ale statului, forţând reorganizarea acestora prin divizarea activităţilor de serviciu public de activităţile comerciale. Totodată, se prevede şi faptul că, de la intrarea în vigoare a legii, nu mai pot fi înfiinţate regii autonome care să desfăşoare în principal activităţi economice. Astfel, dacă actul normativ va fi legiferat în forma adoptată de Guvern, toate activităţile comerciale ale regiilor autonome vor trebui organizate în societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii”, susţine organizaţia sindicală.
Una dintre întreprinderile publice vizate în mod direct de această lege, alături de Autoritatea Rutieră Română, Monetăria Statului, Monitorul Oficial, Romatsa – Administraţia Serviciilor de Trafic Aerian şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română este Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, care administrează, în prezent, o suprafaţă de 3,1 milioane de hectare de păduri, pe care statul român încă le mai are în proprietate, la care se mai adaugă o suprafaţă de 1,1 milioane hectare păduri ce aparţin altor categorii de proprietari, pentru care Romsilva asigură administrarea şi serviciile silvice pe bază de contracte.
„Din punctul nostru de vedere, prin această modificare legislativă, pădurile României sunt în pericol de a fi administrate şi exploatate de societăţi pe acţiuni sau de SRL-uri. După înfiinţarea acestor societăţi pe acţiuni, cel mai probabil, statul le va lista la bursă, iar marii operatori economici interesaţi de păduri şi de lemnul românesc vor putea deveni acţionari majoritari (anumite firme cu capital străin care procesează cantităţi importante de lemn în România au deja poziţii dominante pe piaţă faţă de operatorii economici autohtoni). Astfel, pădurea publică de stat şi lemnul românesc, poate unica resursă pe care astăzi România o mai deţine în patrimoniul public, va încăpea, cu girul Guvernului, pe mâinile anumitor grupuri de interese, care, cel mai probabil, urmăresc acest lucru de mult timp, inclusiv prin forţarea reorganizării Romsilva, ca angajament în PNRR, într-un moment în care această regie de interes naţional funcţionează la parametri optimi, cu rezultate economice de excepţie”, atrag atenţia silvicultorii.
Reprezentanţii Federaţiei Silva consideră că, prin adoptarea acestei legi, „statul român este pe cale să facă încă o greşeală capitală după ce a privatizat sectorul bancar, petrolul, rafinăriile, producţia şi distribuţia de energie, combinatele petrochimice, combinatele siderurgice, industria producătoare de autocamioane, tractoare şi maşini agricole, şantierele navale şi toate celelalte”, iar „interesul naţional este ignorat total, deşi pădurile sunt incluse în Legea siguranţei naţionale nr. 51/1991, care prevede că orice acţiuni sau inacţiuni ce lezează interesele economice strategice ale României, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale”.
Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, structură sindicală şi profesională reprezentativă pentru sectorul silvic din România, organizează, joi, între orele 10:00 – 13:00, un miting pentru salvarea pădurilor proprietate publică a statului de la înstrăinare.
Organizaţia sindicală precizează, într-un comunicat de presă, că acţiunea de protest este destinată exclusiv membrilor din cadrul Federaţiei Silva şi sindicaliştilor din Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, fără nicio asociere sau interferenţă cu vreo formaţiune politică sau de altă natură.
„Nu reprezentăm decât interesul pădurii româneşti, al sectorului silvic şi al membrilor noştri de sindicat, lucrători în domeniu. Pe această cale dorim să salutăm mesajele de susţinere primite în aceste zile de la o parte din oamenii politici, reprezentanţi ai partidelor aflate la guvernare dar şi a celor din opoziţie pe care-i asigurăm de toată consideraţia celor peste 15.000 de membri de sindicat ai Federaţiei Silva. Decidenţii politici pot contribui efectiv la susţinerea acestei cauze, prin votul de respingere în Parlamentul României a formei actuale a Proiectului de lege promovat de Guvern, înregistrat la Senat cu nr. L831/2022, care va intra în dezbatere în procedură de urgenţă, odată cu începerea sesiunii parlamentare”, notează sursa citată.
Principalele revendicări ale protestarilor vizează retragerea de la Guvern a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, precum şi exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanţei corporative.