marți, octombrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Matheus: „Fotbalul românesc se potrivește cu stilul meu de joc”

Matheus Mascarenhas, fotbalistul transferat în această iarnă de Adrian Mititelu, spune că nu a stat pe gânduri atunci când a primit oferta de la FCU Craiova. Brazilianul este încrezător în propriile forțe și speră să se adapteze cât mai repede fusului orar.

„Sunt foarte fericit, a trebui să mă adaptez la fusul orar. Aici este cam frig, dar sunt bucuros că m-am alăturat echipei. Când am auzit că obiectivul Craiovei este să ajungă în cupele europene am simțit un sentiment de bucurie. Văd aceste lucru ca pe o mare oportunitate de a da tot ce am mai bun. Nu am stat pe gânduri și am zis să încerc o nouă provocare. Toți m-au primit cu brațele deschise (n.r. la FC U Craiova 1948). Nu cunosc așa de bine orașul, însă cred că voi avea timp să o fac, am certitudinea că voi fi fericit aici”, a declarat jucătorul alb-albaștrilor, conform Fanatik.

Matheus crede că fotbalul românesc se potrivește stilului său de joc și este încântat de tot ce a văzut până acum la clubul lui: „Eu am jucat deja în afara Braziliei fără mari probleme, sper că nu voi întâmpina probleme medicale. Sunt încântat, pentru că din ce am văzut, fotbalul românesc se potrivește cu stilul meu de joc. Am de gând să mă antrenez la capacitate maximă”, a mărturisit fostul coleg al lui Neymar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica