sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Gorj. Un fost deputat a ajuns la spital după o supradoză de medicamente

Fostul deputat PP-DD de Gorj în legislatura 2012-2016, Răzvan Rotaru, a fost internat pe secţia ATI a Spitalului Judeţean Târgu Jiu în stare de inconstienţă după o supradoză de medicamente, a informat News.ro.

„Pacientul este stabil şi se află la secţia de psihiatrie în prezent”, au spus reprezentanţii SJU Târgu Jiu. Fostul parlamentar Răzvan Rotaru, în vârstă de 45 de ani, a ajuns la spital, la Terapie Intensivă, după o supradoză de medicamente, potrivit publicaţiei online locale Gorj Express.

„La UPU a fost adus, în stare de inconştienţă, un bărbat în vârstă de 45 de ani căruia i s-a făcut rău după ingestia unor medicamente. A primit îngrijiri medicale în UPU, fiind transferat la Neurologie pentru consult interdisciplinar. A fost solicitat şi consultul medicului de gardă de la Medicină Internă, care a decis să interneze pacientul. Până îşi va reveni din starea de inconştienţă, se află în grija medicilor din ATI”, a afirmat Mihaela Ţicleanu, purtător de cuvânt al SJU Târgu Jiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Membrii familiei lui Răzvan Rotaru au afirmat că acesta a încurcat dozele de pastile şi a luat suplimentar, uitând că deja luase o doză, potrivit publicației locale din Gorj.

Politica