Tânărul de 25 de ani, suspectat că a ucis un doljean de 57 ani a fost prins. Era pe un câmp din zonă.
„În continuarea activitătilor privind căutarea tânarului de 25 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de omor calificat, în urmă cu câteva minute, acesta a fost găsit de echipele de căutare formate din polițiștii doljeni și jandarmi din cadrul IJJ Dolj, pe un câmp din extravilanul comunei Călărași.
Acesta va fi condus la sediul poliției pentru cercetări”, conform IPJ Dolj.
Reamintim că, în noaptea de 24 spre 25 decembrie, un bărbat de 57 ani din Călărași a fost ucis brutal de un tânăr, în propria casă.
Cei doi petrecuseră seara, împreună cu un alt bărbat, la locuința victimei din comuna Călărași. Au consumat alcool, iar la un moment dat tânărul, în vârstă de 25 ani, l-a lovit pe bărbat „cu corpuri dure și cu un obiect tăietor”. În urma loviturilor bărbatul a decedat. L-ar fi decapitat cu o drujbă, după cum afirmă fiul victimei. Tânărul a fugit după comiterea faptei.

Cadavrul a fost găsit a doua zi de o vecină.
„La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au constatat că cele sesizate se confirmă. Întrucât au rezultat indicii privind săvârșirea infracțiunii de omor, la fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare formată din procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic Dolj. În fapt, în cursul nopții de 24/25 decembrie a.c., bărbatul de 57 de ani, împreună cu alți doi bărbați, din aceeași localitate, au consumat băuturi alcoolice la locuința victimei, iar la un moment dat, unul dintre cei doi bărbati, în vârsta de 25 de ani, i-ar fi aplicat mai multe lovituri victimei, cu corpuri dure și cu un obiect tăietor-despicător, care i-ar fi provocat decesul.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările au fost preluate în anchetă proprie de către procurorul criminalist, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.”- IPJ Dolj
Cunoscut în localitate ca „Fane Macarena”, tânărul ar avea probleme psihice, după cum a afirmat primarul comunei.








