Un doljean de 30 de ani și-a facut mașina praf, după ce a intrat cu ea într-un gard. Nu înainte de a lovi o altă mașină, trasă pe dreapta. Șoferul consumase alcool.
Accidentul a avut loc in seara de Ajun, pe strada Tudor Vladimirescu, din comuna Robănești, a avut loc un accident rutier.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un tânăr, de 30 de ani, din comuna Robănești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile, fiind proiectat în gardul unei locuințe.
În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime omenești, rezultând doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.”- IPJ Dolj
Bărbatul s-a ales cu dosar penal.
Tot cu dosar penal pentru că s-a urcat băut la volan s-a ales și un bărbat din Ostroveni.
„În cursul zilei de 24 decembrie a.c., ora 17.45, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bechet au depistat un bărbat de 40 de ani, din comuna Ostroveni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 551 B, din localitate.
Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1.67 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta are anulat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Totodată, în autoturism a mai fost legitimată o femeie, din aceeași localitate, bănuită că i-ar fi încredințat bărbatului autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere.”-IPJ Dolj








