În aceste zile autoritățile locale, asociații de revoluționari, rude și prieteni comemorează martirii revoluției din decembrie 1989 din județul Mehedinți. Este vorba de trei tineri, uciși de gloanțe: Eugen Mareși, Vasile Ținăcui și Dorel Boară, care ne-au lăsat scris cu sângele lor, poate cel mai de preț lucru din viață: libertatea. Să ne aducem aminte de ei măcar acum în aceste zile sfinte!
Severineanul Eugen Mareși a fost ucis de gloanțe la vârsta de 20 de ani la Revoluția Anticomunistă din decembrie 1989. Era militar în termen la unitatea de artilerie „Mihai Bravu”. Alt severinean, Vasile Ţinăcui, la vârsta de numai 17 ani, a fost împuşcat la o gură de metrou. Plecase cu trenul către Bucureşti ca să se alăture demonstranților protestatari din Piaţa Universităţii. Cel de-al treilea martir din judeţ se numește Dorel Boară și era locotenent la penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Dumitru şi Elena Mareşi, părinții eroului Eugen Mareși, ne-au declarat că în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la care a fost împuşcat cu rafală de mitralieră fiul lor, s-a născut nepotul lor Vladimir.
„Mai avem doar o fiică, Adelina, căsătorită pe numele de Dobrescu. Fiul ei şi nepotul nostru Vladimir s-a născut pe data de 22 decembrie la orele 23.00 exact când a fost împuşcat Eugen al nostru. Credem că este un dar Dumnezeiesc, un fel de alinare a durerii din sufletele noastre, care va rămâne veşnică”, ne-au povestit Dumitru şi Elena Mareşi.
Eroul Eugen Mareș a murit după ce a fost împușcat cu rafală de mitralieră
Severineanul Eugen Mareş a fost încorporat în septembrie 1989 şi după depunerea jurământului a fost detaşat la munci agricole, la cules de porumb. Pe 12 decembrie 1989, de ziua lui de naştere, ambii părinţi s-au dus cu mâncare şi prăjituri să-l sărbătorească. Când a venit la poartă aceştia nu l-au mai recunoscut: „Se schimbase de nu l-am recunoscut. Era neobişnuit cu munca în agricultură şi fiind un băiat care se implica, a slăbit mult. Ne-a abordat el, că noi nu l-am cunoscut. S-a bucurat mult de produsele făcute de mama lui, care îi plăceau. Ciorbă de burtă, sarmale, şniţele şi prăjituri… Atunci a fost ultima dată când l-am văzut în viaţă”, povesteşte tatăl eroului. Acesta ne-a spus că în noaptea de 23/24 decembrie 1989 când se afla cu soţia la băi la tratament în Băile Herculane, cumnatul său, preotul Nicolae Marcu i-a spus că Eugen este în spitalul „Griviţa” din Bucureşti „împuşcat dar în afara oricărui pericol pentru că a fost operat”. De anunţat îl anunţase pe preot doctoriţa Amina Nicolicea, severineancă, pe atunci stagiară la spitalul respectiv care vorbise cu Eugen în salon, în spital, şi acesta îi dăduse numărul de telefon de acasă.
„Îl împuşcaseră cu rafală de mitralieră care a traversat diagonal corpul de la braţul stâng către coapsa dreaptă. Chirurgii au trebuit să-i scoată splina, un rinichi şi mai mult de jumătate din intestine. A fost împuşcat noaptea la filtrul organizat de unitatea militară la care activa, între o şcoală şi o biserică. Cine l-a împuşcat? Nu ştiu!”, povesteşte tatăl eroului.
Dumitru Mareşi îşi aminteşte că n-a mai stat pe gânduri şi a plecat imediat către Bucureşti. A căutat o zi întreagă spitalul şi fiindcă l-a apucat seara şi începuseră iar focurile de armă s-a dus cu soţia să înnopteze la verişorul său Constantin Viaşu. De acolo a sunat la spitalul Griviţa iar medicul l-a asigurat că Eugen urmează să fie reoperat din cauza unei infecţii. Tot prin telefon a aflat de la medic că Eugen este bine şi că mai trebuie operat la braţ: „Pe 26 decembrie 1989 dimineaţa la orele 8.00 m-am dus cu soţia la spital. De la poartă ne-au condus 2 infirmiere. După ce au aflat ce căutăm le-am auzit în şoaptă că s-ar putea ca băiatul la care venim noi să fie cel pe care ele tocmai îl duseseră la morgă. Din păcate aşa a şi fost!”, povesteşte lăcrimând Dumitru Mareş.
Eroul Eugen Mareş terminase liceul Traian din Severin şi învăţa foarte bine.
„A dat după liceu examen la Facultatea de Economie din Craiova, la ASE. La matematică a luat cea mai mare notă, la geografie a luat undeva peste 8 dar l-a picat nota mică de la Economie Politică, parcă nota 5. Atunci a fost luat în armată. Ulterior, după Revoluţie, cei de la Universitatea din Craiova ne-au anunţat că băiatul poate să vină ca student. Era prea târziu. El era în pământ, înmormântat cu onoruri militare pe data de 30 ianuarie 1990!”, îşi aminteşte Dumitru Mareşi.
În anul 1990 autorităţile locale de atunci au hotărât ca strada Gladiolelor din Severin să se numească strada sublocotenent post mortem Eugen Mareşi. În anul 1992, pe cheltuiala lor, părinţii îi fac un bust de bronz cu ajutorul sculptorului Vladimirescu dar potrivit lui Dumitru Mareş până în anul 1996 întâmpină piedici din partea fostului primar Constantin Dinu privind amplasarea bustului în zona blocului unde Eugen prefera să stea cu prietenii şi colegii.
„Ne-am gândit că aşa va rămâne veşnic în amintirea celor care l-au cunoscut dar şi a generaţiilor viitoare. Băiatul nostru, ca şi alţii, s-a jertfit pentru libertatea noastră a tuturor şi a democraţiei şi nu trebuie uitat acest lucru niciodată”, ne-a declarat Dumitru Mareşi.
Eroul Dorel Boară era locotenent la penitenciarul Severin
Al treilea martir din Mehedinți al Revoluţiei, locotenentul Dorel Boară, angajat al penitenciarului Severin, ştim sigur că îi plăcea foarte mult fotbalul şi o bună bucată de timp, până să fie împuşcat mortal la revoluție, a jucat fotbal la echipa din divizia judeţeană Unirea Livezile. În semn de recunoștință, dar foarte târziu, cu câțiva ani în urmă, cei de la penitenciarul Drobeta Turnu Severin au montat în unitate o placă comemorativă cu eroul-martir Dorel Boară.
Eroul Vasile Ţinăcui împușcat mortal în gât și zona inghinală
Singurul băiat al lui Vasile Ţinăcui a plecat la Bucureşti în decembrie 1989 ca să apere Televiziunea Română şi s-a întors în coşciug. Îl chema Vasile, ca pe el, şi avea doar 17 ani! De atunci omul îşi plânge copilul în tăcere, într-un mod aparte, fără să-i curgă pic de lacrimă.
„Tot timpul mi-e dor de el. Îl port ca pe o icoană în suflet!”, ne-a povestit tatăl cel îndurerat. Vasile Ţinăcui junior avea 17 ani în decembrie 1989 şi lucra la uzina de vagoane MEVA din Severin. Tatăl său ne-a spus că în acele zile fierbinţi de la începutul Revoluţiei copilul lui a auzit că se face apel la populaţie să vină la Bucureşti să apere Televiziunea Română Liberă.
„Băiatul meu n-a mai stat pe gânduri. S-a urcat în tren cu mai mulţi tineri din oraş şi s-au dus la Bucureşti ca să apere televiziunea. A murit împuşcat pe data de 22 decembrie 1989. L-au împuşcat în gât şi în zona inghinală. Nu ştiu exact în ce loc s-a petrecut tragedia. Ori în piaţa Universităţii ori la o gură de metrou!”, ne-a povestit Vasile Ţinăcui senior.
Omul susţine că abia pe data de 8 ianuarie 1990 şi-a văzut copilul mort. Trupul neînsufleţit se afla alături de alte sute de morţi împuşcaţi la revoluţie, în morga Institutului Mina Minovici din București: „În acele zile de după revoluţie când copilul meu nu s-a mai întors acasă am presimţit ceva rău, o durere adâncă în suflet. Am văzut apoi la televizor un comunicat prin care se anunţa că cei care nu-şi găsesc rudele să vină la Bucureşti la morga de la Mina Minovici să-i identifice. Erau sute de morţi acolo, poate mii. Băiatul meu, sărăcuţul, fusese identificat. Era scris pe un tabel al morţilor că avusese legitimaţia de serviciu la el. Mi l-au arătat mort, ciuruit de gloanţe! El era! L-am luat acasă la Severin în coşciug, ciuruit de gloanţe şi l-am înmormântat şi eu creştineşte după 3 zile, cum e rânduiala. Doar un om pe nume Vizdei de la Consiliul Judeţean Mehedinți m-a ajutat cu o maşină în rest nimeni nu m-a ajutat cu nimic. Nu mă plâng dar asta a fost situaţia”, ne-a spus Vasile Ţinăcui senior.
