Poșta Română tinde să devină o companie din ce în ce mai importantă. Investițiile, creșterile salariale, beneficiile angajaților și mai nou colaborarea cu Armata Română, fac compania să devină una vizibilă.
Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, a susținut o conferință de presă la sucursala din Craiova. Însoțit de cele două fiice ale sale, omul de la cârma companiei a vizitat centrul de tranzit al regionalei din Craiova și a vorbit despre măririle salariale ale angajaților, dar și unele beneficii cum ar fi școala de șoferi.
Șeful Poștei Române a vizitat militarii polonezi staționați în oraș, față de care, compania a ajutat la oferirea cadourilor de sărbători.
„Am revenit la Craiova după aproape 6 luni de zile. Am venit ca urmare a invitației Armatei, prin intermediul Comandamentului Forțelor Terestre. Suntem în discuții pe diferite proiecte de mai bine de un an de zile, la nivel simbolic cel puțin. Am fost aici să oferim cadouri de Crăciun militarilor polonezi staționați în Craiova. Rolul nostru a fost unul simbolic, am pus la dispoziție cutiile, cărțile poștale care sunt trimise în afara țării”, a spus Valentin Ștefan, director general al CN Poșta Română.
În ceea ce privește centrul de tranzit, Valentin Ștefan s-a arătat mulțumit de investiția făcută la începutul anului, investiție care va continua și anul următor.
„Am vizitat și Centrul de Tranzit. Am realizat această investiție la începutul anului, a mers bine și 6 luni mai târziu am finalizat-o. Este prima jumătate a investiției, urmând ca cealaltă jumătate să o facem anul viitor. Modernizarea centrului, crearea unor condiții mai bune, sunt obiective pentru anul viitor”, a adăugat Valentin Ștefan.
Acesta a lăudat actuala conducere a regionalei Craiova a Poștei Române: „Sunt foarte mulțumit de ce a făcut domnul Câplea aici și îi mulțumesc pentru activitatea sa. Este foarte disciplinat și are capacitatea de a înțelege noile direcții de modernizare ale Companiei. Nu știu dacă mai avem altul ca el.”
La rândul său, Doru Câplea a vorbit despre majorările salariale afirmând că se urmărește ștergerea decalajului „la nivel de salarizare între angajaţii noştri şi cei din firmele private de acelaşi profil. Este un deziderat pe care ne zbatem să îl îndeplinim”.
Școala de șoferi gratuită
Nu în ultimul rând, directorul general al Poștei Române a amintit și creșterile salariale de care angajații companiei au beneficiat și vor continua să beneficieze. Veniturile acestora ar atinge la începutul anului viitor o creștere de aproape 1.000 de lei, față de perioada premergătoare a anului trecut. Totodată, Valentin Ștefan a dezvăluit și unul dintre beneficiile de care angajații companiei beneficiază și anume școala de șoferi gratis.
„Am făcut un calcul și, cu măririle de la sfârșitul anului trecut, măririle de anul acesta, există o creștere de 950 de lei per angajat, în categoria venituri. Aici includem atât mărirea de salariu care a avut loc la începutul anului acesta dar și cele din vară, plus dublarea tichetelor de masă din ianuarie. În plus, plătim școala de șoferi a angajaților. Orice angajat vrea să facă școala de șoferi, Poșta Română îi dă bani”, a mai spus Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.