„Încerc să mă cunosc din ce în ce mai mult, în fiecare zi, asta este imposibil să nu se vadă și pe exterior”
linca Vandici dezvăluie secretul siluetei sale suple, la 36 de ani. Vedeta postului Kanal D are o alimentație sănătoasă și, pe lângă acest lucru, ea face și sport. Totuși, prezentatoarea a declarat că aspectul fizic are legătură și cu interiorul nostru.
Consideră că 2022 a fost pentru ea un an în care a simțit că a evoluat și mai mult, din multe puncte de vedere, potrivit viva.ro. Ilinca este căsătorită de mai bine de 5 ani cu Andrei Neacșu. Au împreună un băiețel superb, pe Zian, în vârstă de 5 ani.
„În general, visele rămân la vinel de subconștient. Îmi place să cred că am dorințe în favoarea cărora acționez, astfel încât ele să devină o realitate. Sincer, nu mi-am făcut planul pentru 2023, pentru că deja știu că urmează să se întâmple lucruri și atunci îmi place să le iau pe toate așa cum vin. Nu mai îmi place să mă aglomerez foarte mult. Asta înseamnă epuizare pentru mine. Și asta nu mă ajută cu nimic. Și atunci o să mă focusez pe cele care știu deja, că urmează să se întâmple”, a spus Ilinca Vandici.
Cum se menține în formă vedeta de la Kanal D
„Treaba aceasta cu aspectul fizic, mult cred că are legătură cu interiorul nostru. Și atâta vreme cât eu lucrez cu mine, atâta vreme cât mă descopăr și încerc să mă cunosc din ce în ce mai mult, în fiecare zi, asta este imposibil să nu se vadă și pe exterior. Altfel, de corpul meu am grijă prin alimentație corespunzătoare, prin sport, masaj… Nimic din ceea ce se întâmplă nu mi se pare că este la voia întâmplării. Pentru fiecare lucru cred că trebuie să acordăm un pic de atenție și, evident, să facem ce considerăm de cuviință, pentru a ne îndeplini un anumit obiectiv”, a spus vedeta.
Foto: Facebook.