Mihai Rotaru începe negocierile cu antrenorii pe care îi vrea la CSU Craiova. Chiar dacă Dragoș Bon a obținut șase puncte în cele două partide în carea fost interimar, iar echipa a marcat trei goluri și nu a primit nici măcar unul, patronul are alte planuri pentru banca tehnică.
Bon știe că nu va rămâne principal, dar speră ca șeful clubului să îl lase măcar aproape de echipă sau să îl convingă pe noul tehnician să îl accepte lângă el. Antrenorul spune că se așteaptă ca un nume importat să se așeze pe banca alb-albaștrilor în această iarnă și i-a urat lui Rotaru să fie inspirat.
„Era o tensiune foarte mare, ne doream foarte mult să obținem toate cele trei puncte. Sunt foarte fericit că am obținut o victorie categorică, că am controlat jocul în proporție de 90%. Markovic e unul dintre cei mai talentați jucători din România, dacă va avea continuitate, cu siguranță va juca într-un campionat puternic. Se caută un antrenor cu mai multă experiență, cu un nume mai mare, așa se dorește la Universitatea Craiova. Sper să fie inspirată conducerea, iar eu îmi doresc să rămân aproape de echipă. Eu am redresat mereu echipa când s-a apelat la mine, sunt pregătit. Ne-am consolidat poziția în play-off și am mare încredere că vom arăta mult mai bine și nu vom mai întâlni asemenea momente tensionate”, a declarat Bon, confirm DigiSport.