marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

VIDEO/ Cel mai mare acvariu cilindric din lume a explodat. 1500 de pești exotici au murit

Un acvariu din Berlin în care trăiau aproximativ 1.500 de pești exotici a explodat vineri dimineața. Explozia a fost atât de puternică încât a fost înregistrată de două dintre seismografele din capitala Germaniei.

În acvariu erau un milion de litri de apă, iar în momentul în care acesta s-a spart, valul a măturat pur și simplu hotelul, iar doi oameni au fost răniți, informează Reuters.

Acvariul cilindric din Berlin era o construcție impresionantă situat în mijlocul unui complex care găzduiește un hotel, restaurante și un muzeu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Peste 100 de agenți de intervenție au ajuns la fața locului după explozia celui mai mare acvariu cilindric de sine stătător, care avea o înălțime de 14 metri. Pe lângă pagubele provocate de valul de apă din acvariu, două persoane au fost rănite de resturile de sticlă, a anunțat poliția din Belrin pe contul de Twitter.

Un purtător de cuvânt al pompierilor din Berlin a declarat că personalul de intervenție nu a putut accesa parterul clădirii din cauza resturilor. La fața locului au fost trimiși câini de căutare și salvare, a adăugat el.

Autoritățile din Berlin încă nu au descoperit ce a nume a cauzat explozia acvariului. Rezervorul uriaş, construit din sticlă acrilică, adăpostea 1.500 de specii de peşti tropicali şi era o atracţie turistică populară. Aproximativ 350 de persoane care erau cazate la hotelul din complex au fost rugate să-și împacheteze bunurile și să părăsească clădirea, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, scrie digi24.ro

Serviciile de urgență au închis un drum important de lângă complexul care duce de la Alexanderplatz către Poarta Brandenburg din cauza volumului mare de apă care a ieșit din clădire după după ce acvariul a explodat.

Foto: Facebook

Politica