Mihai Rotaru, patronul de la CSU Craiova, a explicat faptul că nu el l-a împins pe Mirel Rădoi să își dea demisia, ba chiar l-a încurajat pe acesta să-și continue treaba în Bănie. Totuși, finanțatorul alb-albaștrilor a dezvăluit faptul că antrenorul a mai vrut să plece și în luna octombrie, dar a fost convins să rămână.
„Este exclus, nu că l-am împins spre demisie, Mirel Rădoi a venit după meciul cu Petrolul și a spus că ar vrea să închidem colaborarea. În acel moment, era extrem de simplu, dacă eu îmi doream să închei colaborarea o închideam de acum două luni. Am spus: ‘Nu, Mirel! Vreau să știu dacă sunt probleme, ce probleme sunt și să le rezolvăm’. E o nebunie să schimbi antrenorul”, a declarat Mihai Rotaru, conform sport.ro.
După demisia lui Rădoi, CSU va fi antrenată de Dragoș Bon, până ce Rotaru va reuși să găsească un tehnician care să-și sume obiectivul impus de șefii clubului: podiumul.