duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Un urs brun ținut captiv mai bine de 20 de ani, eliberat

După două decenii de viață într-o cușcă „minusculă”, lângă un restaurant elegant din capitala Albaniei, Tirana, Mark, un urs brun, a fost în sfârșit eliberat. Animalul, care i-a distrat pe clienții localului ani la rând, deși trăia în condiții nepotrivite, își va petrece restul vieții într-un sanctuar de urși din Austria.

„Mark va avea parte de tot tratamentul veterinar necesar, de îngrijire adecvată şi de hrană adaptată speciei sale, astfel încât să se poată recupera rapid şi să se bucure de o viaţă demnă de un urs”, a dat asigurări Sajmir Shehu, coordonatorul albanez al proiectului pentru salvarea animalelor sălbatice.

Restaurantul va purta în continuare numele „Sofra e Ariut” (Masa ursului), însă cuşca în care au fost ţinuţi Mark şi sora lui, Liza, pentru a-i distra pe vizitatori va fi îndepărtată „pentru ca niciun urs să nu mai sufere acolo niciodată”, a subliniat administratorul localului, Aurel Bici, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mark şi sora lui, Liza, originari din nordul ţării, au fost aduşi la restaurant „pentru o cauză bună”, pentru a le oferi refugiu, după ce mama lor a fost împuşcată şi ar fi putut deveni la rândul lor victime ale braconajului.

Ei au supravieţuit la Tirana, însă au trăit într-o cuşcă închisă, privaţi de libertate.

„Mark era într-o cuşcă minusculă, podeaua era din beton, condiţiile sanitare nepotrivite, cu hrană anormală pentru un urs brun”, a explicat Shehu. Mark, care este obez, se mişcă cu greu. El manifestă tulburări de anxietate şi devine agresiv la cel mai mic zgomot. Situaţia lui s-a înrăutăţit după moartea surorii sale, în urmă cu doi ani.

„Timp de două sau trei luni de la moartea ei nu s-a putut opri din plâns”, a declarat pentru AFP Hiqmet Murati, care i-a îngrijit pe cei doi urşi. Cei doi urşi au avut un comportament foarte agresiv pe care nici măcar venirea pe lume a puilor mici nu l-a schimbat. Niciunul nu a supravieţuit.

„Mark are nevoie de îngrijiri de urgenţă pentru a supravieţui”, a explicat Shehu, specialist în biodiversitate.

El îşi va petrece restul vieţii în sanctuarul de urşi din Arbesbach din Austria, administrat de asociaţia Vier Pfoten (Four Paws), care se implică în ajutorarea animalelor aflate în situaţii dificile.

Experţii de la Vier Pfoten au descoperit că Mark are probleme la nivelul articulaţiilor, muşchilor, ochilor, dar şi organelor vitale.

„La Arbesbach va primi tratament veterinar şi îngrijire profesională”, a explicat Magdalena Scherk-Trenttin, care coordonează salvarea animalelor sălbatice în cadrul Vier Pfoten.

Transferul lui este departe de a fi uşor. Are peste 250 de kilograme şi necesită anestezie şi asistenţă respiratorie. Ursul va beneficia de condiţii de viaţă mai bune, însă Sajmir Shehu regretă faptul că Mark va fi al 34-lea animal sălbatic care va părăsi Albania.

Albania ia în considerare deschiderea unui sanctuar pentru animalele sălbatice confiscate pentru a inversa această tendinţă. Până atunci, Vier Pfoten, care sărbătoreşte salvarea ursului Mark, mai are multe de făcut.

„Sunt necesare măsuri urgente de asemenea împotriva comerţului ilegal cu animale sălbatice, în creştere în ţară”, a declarat Magdalena Scherk-Trettin.

Foto: pixabay

Politica