miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Accident cu ambulanța. Echipajul medical, rănit

Șoferul unei ambulanțe și o asistentă au fost răniți, după ce autospeciala s-a ciocnit de o cisternă, în Târgu-Jiu. Și pacientul pe care îl transportau a fost rănit ușor. De vină ar fi șoferul cisternei.

„La data de 3 decembrie a.c., ora 11:14, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în localitatea componentă Romanești a avut loc un eveniment rutier cu victime în care a fost implicat și un echipaj medical.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, din direcția strada Aleea Victoriei-strada Mărgăritarului, în sensul giratoriu nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanțe, care transporta un pacient, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune și a intrat în coliziune cu aceasta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma evenimentului, conducătorul auto al echipajului medical, precum și asistenta medicală au fost răniți grav, iar pacientul a fost rănit ușor, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.”- IPJ Gorj

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Politica