luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

Țeapa „cabana” face victime! Cum fac bani niște indivizi de pe urma celor care visează la cabane ca-n povești

Mai multe persoane care visau să aibă cabane de vis, în inima naturii, s-au trezit și cu banii luați și fără construcția visată. Oamenii legii avertizează că țeapa „cabana” s-a răspândit  în majoritate zonelor pitorești din țară unde se fac construcții de vacanță.

Așa-zișii constructori de cabane prezintă proiecte extraordinar de atractive și se promovează prin intermediul unor anunțuri pe site-uri specializate sau pe rețelele de socializare. Indivizii nu prea dau detalii despre localitatea de unde sunt sau numele complet.

După discuția cu cei interesați, aceștia apar a doua zi cu echipa gata de muncă și cer din start avansuri pentru achiziția de materiale și plata muncitorilor, potrivit bistrițeanul.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cel mai bun caz aceștia încep construcția și-o lasă neterminată și dispar sau dispar imediat ce își primesc avansurile. Blochează mai apoi toate numerele de telefon folosite pentru a menține relația cu clienții.

Au pățit-o și mai mulți bistrițeni, care au visat la cabane tip A într-un colț de natură. I-au găsit pe indivizi pe rețelele de socializare, iar a doua zi s-au trezit cu ei la poarta gata de lucru și cerând avansuri pentru construcție. Au dat de bănuit în momentul în care au refuzat să spună un preț clar pentru construcție, modificându-l pe cel inițial de câteva ori.

Deși faptele se încadrează la înșelăciune, se pare că cei pățiți nu au depus plângeri penale.

Foto: pixabay

Politica