„Este o mare onoare să primesc astăzi un MBE din partea Majestății Sale Regele”
Emma Răducanu, sportiva britanică de origine română, a primit marți seară, 29 noiembrie, titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE), în cadrul unei ceremonii care a avut loc la castelul Windsor, potrivit BBC.
Emma Răducanu, 20 de ani, a fost trecută la finalul anului 2021 pe lista personalităților decorate de regina Elizabeta a II-a de Anul Nou. Sportiva a devenit atunci Membru al Ordinului Imperiului Britanic, iar ceremonia propriu-zisă a avut loc marţi seară, 29 noiembrie, cu participarea noului suveran al Marii Britanii, Regele Charles al III-lea, a notat news.ro.
Răducanu, care a fost însoţită la ceremonie de tatăl ei, s-a declarat „extrem de recunoscătoare” după ce l-a întâlnit pe Regele Charles şi a primit titlul MBE. Ulterior, sportiva în vârstă de 20 de ani a transmis un mesaj scurt pe rețelele de socializare: „Este o mare onoare să primesc astăzi un MBE din partea Majestății Sale Regele”.
Emma Răducanu a primit titlul pentru serviciile deosebite aduse Marii Britanii în tenis, ea devenind în 2021 prima jucătoare de tenis britanică învingătoare într-un Mare Şlem în ultimele mai bine de patru decenii, este vorba despre US Open. În urma succesului de la US Open, jucătoarea de tenis a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului 2021 în Marea Britanie și a primit o scrisoare de felicitare din partea reginei Elisabeta a II-a, care a murit pe 8 septembrie 2022.