duminică, decembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

UCV. Studenții și-au prezentat facultățile, facultățile și-au premiat profesorii

Universitatea din Craiova (UCV) a avut vineri seara dublu eveniment. Instituția de învățământ a sărbătorit „Noaptea Albă a Cercetătorilor 2022”, în holul clădirii centrale și „Gala Cercetării Științifice” în Aula Mihai I.

Astfel, studenții de la UCV au prezentat oferte educaționale și au expus proiecte științifice la care au luat parte, mai mult sau mai puțin. De la microscopuri prin care puteai vedea cum arată mucegaiului și până la bobine tesla, ale căror mini trăznete făceau deliciul celor mai mari și celor mai mici.

Participanții la eveniment au avut ocazia să vadă tehnologii de scanare 3D, demonstrații de modelare geometrică asistată de calculator, cum se produce curent eco sau cum se face analiza microscopică a plantelor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Avem o mașinuță full electric aici, au lucrat mai mulți studenți la ea, în total cred că a durat 3 ani proiectul. Momentan are unele probleme de direcție și nu putem s-o folosim cum trebuie”, a spus unul dintre studenții facultății de Inginerie Electrică.

Nu toate exponatele din holul Universității erau lucrări la ale căror construcții au participat și studenții. Multe dintre cele expuse erau produse achiziționate, pe care studenții le studiază.

Oferte educaționale au fost prezentate și de către studenți ai facultăților de Științe, Jurnalism, Teologie, Agronomie și altele.

„Am venit astăzi aici pentru a prezenta oferta facultații noastre. Într-un mod mai simplu ceea ce facem și studiem la facultatea noastră. Avem utilaje agricole care se folosesc, machete generale, diverse tipuri de mostre de cultură silvică, dar și un microscop prin care se poate vedea mucegaiul care se face în pâine”, a spus un student al Facultății de Agronomie.

Universitatea și-a premiat și cercetătorii în cadrul Galei Cercetătorilor 2022.  Astfel, în prezența rectorului Cezar Spînu, a academicianului Dorel Banabic, dar și a mai multor  profesori,  peste 60 de cadre afiliate Universității au primit diplome pentru lucrări științifice publicate în diverse reviste internaționale.

Mulți dintre cei premiați nu au fost prezenți în sală, motiv pentru care diplomele au fost înmânate prorectorilor, sau altor persoane.

Politica