Câți ani a durat calvarul copilei! Mama ştia de toate aceste orori şi chiar ar fi asistat la unele scene revoltătoare
O fetiţă de 9 ani, din judeţul Alba, a fost violată, timp de doi ani, de iubitul mamei, dar şi de un prieten al acestora. Mama ştia de toate aceste orori şi chiar ar fi asistat la unele scene revoltătoare. Toţi cei trei adulţi au fost arestaţi, iar femeia riscă acum să fie decăzută din drepturile părinteşti. Între timp, fetiţa a scăpat de abuzuri, însă va dura mult timp până ce îşi va vindeca traumele suferite, potrivit observatornews.ro.
Calvarul fetiţei a început pe când aceasta avea doar şapte ani. Timp de doi ani, copila a fost violată, în repetate rânduri, de iubitul mamei ei, chiar în apartamentul în care locuiau împreună în Cluj-Napoca. Uneori, martoră la scenele teribile a fost chiar cea care a adus-o pe lume. Şi de parcă n-ar fi fost de ajuns, fata a continuat să fie supusă unor traume greu de imaginat.
„A rezultat că şi un alt bărbat, cunoştinţă a celor 2, ar fi săvârşit asupra minorei agresiuni sexuale şi viol. Pentru obţinerea de probe au fost efectuate două percheziţii pe raza municipiului Cluj-Napoca”, a declarat Luminiţa Prodan, purtător de cuvânt IPJ Alba.
Abia după ce, la rândul ei, femeia a fost bătută de agresorul fiicei sale, a decis să se întoarcă în Aiud, locul lor de baştină. Şi să-şi demaşte partenerul la Poliţie. Astfel, copila a ajuns, de urgenţă, în grija asistenţilor sociali.
„Minora este inclusă într-un program de consiliere psihologică în vederea depăşirii traumelor suferite pentru a-şi creşte stima de sine, pentru a putea întreţine din nou relaţii normale cu oamenii şi a conştientiza comportamentele deviante”, potrivit Elenei Firu, purtător de cuvânt DGASPC Alba.
Cei doi bărbaţi au fost arestaţi pentru corupere sexuală, viol şi rele tratamente aplicate minorului. Şi mama fetiţei de 9 ani a ajuns după gratii pentru complicitate la faptele revoltătoare.