Un copil de 13 ani a comandat de pe internet 15 kilograme de artificii la școala la care învață. Oamenii legii au confiscat marfa, iar părinții acestuia au fost amendați.
Adolescentul din Baia Mare a accesat un site și a comandat 15 kilograme de articole priotehnice din categoriile F1, F2, F3 şi F4, solicitând livrarea acestora pe adresa şcolii, acolo unde el este elev.
Câteva zile mai târziu, un alt copil de 13 ani, coleg cu primul, a fost cel care a ridicat pachetul. A plătit pentru cele 15 kg de artificii suma de 380 de lei, scrie digi24.ro
Pe fir au intrat și polițiștii de la Biroul de Ordine Publică Baia Mare – Compartimentul Proximitate, dar și cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Site-ul care a livrat articolele pirotehnice către minor a încălcat prevederile art. 37, lit. b) și c) din Legea nr. 126/1995 – privind regimul materiilor explozive, republicată și cu modificările ulterioare, spun oamenii legii.
„Articolele pirotehnice din categoriile F1, F2, F3 şi F4, în cantitate totală de aproximativ 15 kilograme, au fost indisponibilizate urmând a face obiectul unei expertize criminalistice. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, anunță IPJ Maramureș.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru operațiuni cu articole pirotehnice, respectiv comercializarea lor.
Foto:rawpixel