Polițiștii locali cu atribuții domeniul evidenţei persoanelor din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu au acționat, în perioada septembrie – noiembrie 2022, pentru punerea în legalitate a unui număr de 1393 persoane care locuiesc pe raza municipiului Târgu Jiu fără documente legale. Aceștia nu aveau acte de identitate, din diferite motive.
Este vorba despre cetățeni care au cărțile de identitate expirate, nefiind reînnoite în termenele stabilite de lege și minori care au împlinit vârsta de 14 ani și nu s-au adresat încă Direcției de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu în vederea eliberării actului de identitate.
Polițiștii locali au înmânat cele 1393 de înștiințări emise de Direcția de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu, persoanelor care nu dețineau acte de identitate sau aparținătorilor legali ai acestora, fiind acordate termene pentru punerea în legalitate. Ulterior, întrucât nu au fost respectate termenele pentru conformare, s-au aplicat 843 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 42.150 lei.
„În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, cetăţenii români sunt obligaţi să solicite eliberarea actului de identitate. Minorul depune cererea pentru eliberarea actului de identitate, însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament. Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi, a reprezentatului legal, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul”, a transmis Poliția Locală Târgu Jiu.