luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Femeie tânără din Florești, ucisă la Meriș

O femeie în vârstă de 32 de ani din comuna Florești, județul Mehedinți, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut pe raza localității Meriș comuna Broșteni.

Potrivit IPJ Mehedinți, la data de 20 noiembrie a.c., ora 17.34, pe DN 67, în localitatea Meriș, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un tânăr de 18 ani, din comuna Corcova în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, în localitatea Meriș, a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală, care circula în aceeași direcție de mers în fața sa, vehicul nesemnalizat corespunzător, condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Florești.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma producerii accidentului rutier, a rezultat decesul unei femei de 32 de ani, din comuna Florești, pasager în vehiculul cu tracțiune animală, dar și rănirea ușoară bărbatului de 34 de ani.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

În trafic, fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice

La data de 18 noiembrie a.c., ora 20.15, Poliția Orașului Vânju-Mare a fost sesizată de o tânără de 20 de ani, din comuna Jiana cu privire la faptul că fratele său, un tânăr de 22 de ani, i-a sustras autoturismul pe care îl avea parcat la poarta locuinței.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală Vânju Mare, iar în urma verificărilor efectuate, au depistat autoturismul mai sus menționat în timp ce circula pe o uliță din localitatea Jiana Veche, fiind condus de tânărul de 22 de ani.

În verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că tânărul de 22 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării acestuia, cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recolatrea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La volan fără permis de conducere

La data de 20 noiembrie a.c., ora 15.15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat,în trafic, un bărbat de 41 de ani, din comuna Prunișor, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 607 A, în comuna Prunișor, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare  0,12  mg/l alcool pur în aerul expirat, luându-se măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, față de bărbat s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Politica