Un incendiu a avut loc, luni dimineața, în Cartierul Francez din Capitală, după ce o mașină a luat foc chiar în apropierea unui bloc. Mai multe persoane au fost evacuate însă nu sunt victime, transmite ISU B-If.
Flăcările s-au extins la fațada unui bloc de pe strada Aron Cotruș din București, afectând o cameră a unui apartament din imediata apropiere.
La fața locului au acționat 4 autospeciale de stingere iar incendiul a fost în cele din urmă lichidat.
„Flăcările s-au extins la fațada clădirii, a afectat o cameră a unui apartamente respectiv un autoturism care era staționat. Pentru siguranța locatarilor au fost evacuate 7 persoane din blocul respectiv. Au acționat 4 autospeciale de stingere și în urma acestui eveniment nu au rezultat persoane rănite”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvând ISU București Ilfov, potrivit europafm.ro
Foto: Nica Alexandru