luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fotografia portret a unei fetițe din Maramureș, cea mai premiată fotografie din lume

Fotografia portret cu cele mai multe premii din lume este realizată de reputatul artist fotograf Kerekes István, originar din Târgu Mureş și reprezintă un record mondial.

Artistul, născut în România, s-a stabilit în Ungaria în urmă cu 15 ani, iar acum locuiește în Mosonmagyaróvár, împreună cu familia, unde, potrivit Centrului InfoEuropa, lucrează ca profesor de educație fizică.

Fotografia care i-a adus Kerekes István un număr record de premii reprezintă portretul unei fetițe din Maramureş, pe nume Yelena.

„Cea mai cunoscută și cea mai premiată fotografie portret poartă titlul Yelena, cu care până în prezent a obținut 600 de premii internaționale în 58 de țări din cele 6 Continent. În baza datelor FIAP acest rezultat este un record mondial”, se arată pe pagina de Facebook a celui mai recent vernisaj al artistului, organizat la Oradea, scrie digi24.ro 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fotograful a surprins-o pe fetiță în timp ce se afla într-o vizită în Maramureș.

„Când am văzut-o pe această fetiţă, se legăna pe veranda casei familiei sale. Privirea ei inocentă, unicitatea expresiei feţei, frumuseţea şi farmecul irezistibil mi-au atras atenţia în acele momente”, şi-a descris fotograful subiectul pe site-ul său oficial

Kerekes István este posesorul a peste 3.000 de premii şi medalii naţionale şi internaţionale. Subiectele sale preferate sunt socio-fotografia şi portretele.

„În vara anului 2018 a primit de la FIAP cea mai înaltă distincție a Federației internaționale recunoscute de UNESCO: distincția Artist Excelent de diamant, gradul 3 (EFIAP d/3). În perioada în care a preluat distincția, în lume existau doar cinci artiști fotografi cu asemenea distincție, el fiind cel mai tânăr printre ei! Tot în anul 2018 a fost distins cu Meritul de Stat Crucea de Aur a Ungariei”, precizează Centrul InfoEuropa.

Foto: Facebook/Centrul InfoEuropa.

Politica