Un elev de clasa a 4-a a fost bătut și agresat sexual de către un coleg de aceeași vârstă. S-a întâmplat la o școală din capitală, iar profesorul care trebuia să îi supravegheze pe copii nu ar fi luat nicio măsură.
Părinţii băiatului de 10 ani au ascultat mărturii cutremurătoare de la copil, rostite cu greu, printre crize de plâns, furie şi frustrare.
”L-a lovit cu pumnii, cu picioarele până l-a pus în genunchi, tipul respectiv şi-a dat pantalonii jos, în momentul ăla l-a pus pe băiat să îi pună mâna pe organul genital şi să îi facă anumite chestii cu gura. Primul lucru l-am luat în braţe. Nu doresc niciunui părinte să treacă prin asta”, a spus tatăl victimei.
Şcoala a început o anchetă, în care părinţii victimei nu au încredere. Au aflat că un elev care a văzut ce se întâmplă la toaletă, a anunţat un profesor, care nu ar fi reacţionat deloc.
”M-am dus direct la şcoală, nu mi s-a dat niciun răspuns, mi s-a zis că copiii trebuie să se înţeleagă între ei, îmi venea să răstorn cancelaria cu fundul în sus. Unde era profesorul de serviciu, unde era profesorul anunţat, de ce nu au acţionat, de ce nu ne-e sunat imediat? Au dat din umeri şi mai avea puţin şi mă dădea afară din şcoală”, a mai spus tatăl elevului agresat.
Între timp, a început o anchetă penală în acest caz.
Și școala a început o anchetă internă şi a recomandat consilierea elevilor implicaţi. Inspectorii şcolari consideră că este suficient pentru acest caz, scrie observatornews.ro
Anul trecut au fost înregistrate 10.000 de cazuri de violenţă în şcolile din România, iar în luna septembrie a acestui an poliţia a înregistrat aproape 400 de infracţiuni în unităţile de invatamant si in apropierea acestora. În realitate, sunt mult mai multe neraportate.
Într-o campanie de prevenire a bullyingului, angajaţii din minsterul Educaţiei le transmit elevilor că nu sunt singuri şi îi îndeamnă pe elevi să anunţe orice agresiune.
Foto: arhivă