A răsunat din nou muzica în saloanele Miței Biciclista. După 80 de ani, casa ei din inima Bucureștiului s-a redeschis pentru oaspeți.
Jocuri de societate, tarot și numere de magie au animat încăperile unde faimoasa curtezană și-a trăit viața de poveste.
Îndrăzneala de a sfida regulile i-au adus Măriei Mihăescu, pe numele său adevărat, porecla memorabilă.
Ca nimeni alta la începutul anilor 1900, întorcea privirile pe Calea Victoriei în timp ce pedala pe bicicletă, în pantaloni eleganți de catifea.
Celebra casă din Piața Amzei ar fi fost un cadou primit de la Regele Ferdinand, prinț la momentul respectiv. Acum, imobilul proaspăt restaurat este monument istoric.
Petrecerea a început cu un cvartet de coarde, iar acordurile au transpus invitații în atmosfera potrivită.
Saloanele în care Mița Biciclista organiza baluri la începutul anilor 1900 au fost pline.
Ținutele în alb și negru au fost obligatorii, la fel și măștile, care au întreținut misterul ce o învăluia la acea vreme pe curtezana de care s-au îndrăgostit până și regii Europei, scrie stirileprotv.ro
„ Îi mulțumim că ne primește în casa ei după atâta timp. Mi-ar fi plăcut să fiu ca ea. Cred că este un exemplu. Cred că a fost super îndrăzneață, super curajoasă”, a spus una dintre invitate.
Etajele casei au fost transformate în experiențe contemporane influențate de istoria personală a monumentului istoric pentru participanții la bal. Magie incitantă și misterioasă cu cărți de joc, precum și citiri în cărți de tarot, toate au făcut parte din programul balului care a transportat publicul prezent în atmosfera balurilor grandioase ale Bucureștiului.
„Sunt multe aspecte care s-au păstrat și astăzi în ceea ce privește arhitectura. Există un amestec de stil art nouveau cu neo-baroc. Sunt niște sobe cu un portret al unei tinere care presupunem că este Maria Mihăescu, Mița Biciclista”, a spus Albert Groșescu, organizator.
De anul viitor, casa Miței Biciclista, care face parte dintre cele 159 de monumente de valoare naţională din patrimoniul Capitalei, va găzdui o braserie, spații de cultură, artă și cinema.
Măria Mihăiescu, cunoscută drept Mița Biciclista, și-a căpătat renumele după ce a fost prima femeie care a îndrăznit să se plimbe cu bicicleta prin oraș, în pantaloni, plimbările ei având loc pe calea Victoriei, într-o perioada în care acest lucru era considerat nepotrivit pentru o femeie.
Mița Biciclista a dus o viaţă extravagantă, arată documentele istorice.
“Când apărea pe Calea Victoriei, aristocrații de la Capșa, burghezii de la Oteteleșanu și boemii de la Kubler abandonau politica și șvarțul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple și elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strînși pe picior, cu bluză corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte și cu o caschetă de mătase albă, înfășurată în voal alb, din care răsăreau încrucișate două ace mari a la Madame Butterfly”, nota Alexandru Predescu, “Vremuri vechi bucureștene”.
Casa a fost ridicată în 1908, după planurile arhitectului Nicolae Mihaiescu. Are 26 de camere și 1400 de metri pătrați. Când a primit-o, Mița Biciclista avea 23 de ani.
Prin 1942, rămasă fără bani, proprietara a fost nevoită să închirieze cea mai mare parte din clădire.
Foto: Facebook/La Mița Biciclista